Nivelul avansat de studiu

 

Nivelul avansat de studiu – Cursurile ICI România

Institutul Internaţional prin Corespondenţă are disponibile pentru România două programe de studiu, după cum urmează: a) Programa de studiu „Viaţa Creştină”;  b) Programa de studiu „Slujirea Creştină”.

Ambele programe sunt axate pe următoarele teme de interes major, după cum urmează: Teologie, Bibliologie, Noul Testament, Vechiul Testament, Evanghelism personal, Ucenicizarea, Eclesiologie, Slujirea Creştină, Etica Creştină, Mântuirea, Rugăciunea şi Inchinarea, Doctrine biblice, Plantarea de biserici, Căsătoria şi Viaţa de familie, Hermeneutică, Pneumatologie, Viaţa Creştină Practică, Escatologie, Lucrarea Misionara, Studii despre Conducerea Bisericii Creştine, Maturitatea Creştină, Consiliere Creştină, …. 

„Viaţa Creştină” se adresează, în principal, acelora care doresc să crească în viaţa de credinţă şi în relaţia lor cu Dumnezeu;

„Slujirea Creştină” se adresează celor care doresc o pregătire necesară în vederea lucrării de slujire: învăţare, misiune, evanghelizare, pastorală, şcoală duminicală, lucrarea cu copiii, studiul în grupe mici de ucenicizare;

Studenţii care dovedesc seriozitate şi consecvenţă pe tot parcursul nivelului de bază şi care doresc să continue procesul de educaţie biblică, vor fi incluşi în cadrul acestui nivel de studiu avansat. Cursurile ce urmează a fi studiate în cadrul acestui nivel nu sunt oferite gratuit. Fiecare student este obligat să plătească contravaloarea lor către biroul naţional ICI România şi taxa de înscriere aferentă centrului nostru educativ prin corespondenţă. Taxa de înscriere diferă, în principal, în funcţie de categoria socială a viitorului student: elevi, studenţi, pensionari, salariaţi, ….  Mai multe detalii, sunt oferite la cerere fiecărui potenţial student.

 

Cursurile cuprinse în programa de studiu „Viaţa Creştină”:

  • Viaţa ta cea nouă;
  • Biblia ta;
  • Cine este Isus;
  • Biserica;
  • Evanghelizare personală;
  • Etica Bibliei;
  • Când te rogi;
  • Cum să studiezi Biblia;
  • Prietenul care te ajută;
  • Închinarea creştină;
  • Lucrătorii creştini;
  • Căsnicie şi cămin;
  • Planul lui Dumnezeu – Alegerea ta;
  • Evanghelia după Ioan;
  • Ce credem;
  • Activităţile bisericii; 
  • Lucrarea de învăţare;
  • Creştinul în comunitatea sa.

 

 

 Cursurile din programa de studiu „Slujirea Creştină”:

  • Maturitatea creştină;
  • Temeliile Adevărului (studiu despre doctrine biblice);
  • Slujirea bisericii creştine;
  • Darurile Spirituale;
  • Rezolvarea problemelor vieţii (o abordare creştină asupra problemelor curente ale vieţii);
  • Rugăciune şi Închinare;
  • Corturi, temple şi palate (studiu Vechiului Testament);
  • Împărăţia, puterea şi slava (studiul Noului Testament);
  • Viu în Hristos (doctrina mântuirii);
  • Plantare de biserici;
  • Predicarea şi Învăţarea;
  • Oameni, responsabilităţi şi scopuri (studiu despre conducerea creştină);
  • Creştinul responsabil;
  • Înţelegerea Bibliei (studiu despre metode de studiu biblic);
  • Sfătuitor, Învăţător şi Călăuzitor (studiu despre lucrarea Duhului Sfânt);
  • Ajutându-i pe creştini să crească (studiu despre ucenicizare);
  • Împărtăşind Vestea Bună (studii despre evanghelism personal);
  • Viaţa din belşug (studiu despre caracterul creştin);

 

Important de reţinut:

parcurgerea programelor de studiu se finalizează odată cu obţinerea certificatului/diplomei de studiu, eliberată de Institutul Internaţional prin Corespondenţă (certificatele au acreditare internaţională).

Şcoala biblică dispune şi de un sistem de distribuire a materialelor de studiu pentru toţi aceia care doresc anumite cursuri de la nivelulul avansat de studiu, fără să fie interesaţi în obţinerea unei acreditări din partea Institutului Internaţional prin Corespondenţă.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să vizitaţi categoria “Literatură creştină”.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

echipând Biserica lui Hristos, în vederea lucrării de slujire – Efeseni 4:11-12

%d blogeri au apreciat: